ViaMare

Rivista di portualità, spiagge, sport, trasporti, viaggi e cultura mediterranea

Il diavolo viene dal mare_di Giovanni Lilliu

Sa Sardigna at tentu unu destinu de istoria abberu ispeciali. Sempri posta asuta de su dominiu de foras, issa at sempri resistiu. Est propriu unu miraculu, candu si pentzat chi custa terra, posta in d’unu mari continuamenti tocau de is bixinus e de is furisteris, est una firmada. Miràculu si teneus contu chi sa vastidadi e sa soledade de is logus (si chistionat de s’ísula comenti de unu continenti), ant pretziau e prétziant a dha prenni de óminis de totu is arratzas e de totu is bandheras ideologicas e económicas.

Sa traditzioni istórica, s’umori naturali, sa lei mediterranea de sa montagna, ant fatu e faint de custa ísula sa clàssica “terra marginali”, una terra “diversa” po su carateri morali, antagonista e arrebbellu, po s’istintu de frontera.      Si is sardus funt portaus po natura a no si fidai de totu cussu chi benit de foras, est po morri de su ispàtziu de montagna e de unu sentimentu de aspresa chi nant “subcultura de sa violentzia”. Ma est, pruscatotu, poita issus si istringint a s’autonomia de sa cultura insoru chi is colonizadores antigus e recentis ant serrau in d’una spétzia de “riserva indiana”.

A parti unu monumentu de sa istoria precoloniali, is sardus no ant connotu prus su sentimentu e sa virtudi de su mari. Issus ndi tenint unu cuncetu “diabolicu” chi isterrint a totus cussus chi dhu atravessant e benint a tocai sa costa e a si firmai in custa “ísula terrestre”. Po nosu, po sa poesia nosta, po sa cultura nosta, po sa istoria nosta millerària, su mari est su tiàulu e cussus chi benint de su mari funt issus puru tiàulus (o furuncus, chi est sa propria cosa). Fortzis custu este su frutu de totus is esposidius e de frustratzioni e de umiliatzioni. Su isvilupu internu de sa Sardigna est blòcau poita su mari, oi imperu de su neocapitalismu e de su imperialsmu italianu e europeu, est proibiu a is sardus, fata eccetzioni a livellu subalternu, candu si trattat de mediai su profitu de is petrolieris e de is cumpangias turísticas.

Po custu, nosu seus una natzioni proibia, e su sardismu est proibiu. Su sardismu: custu processu mannu, ideologicu, políticu e de cultura, de sa istoria de sa Sardigna. Nasciu ses séculus ainnanti de Cristus, candu is cartaginesus iant ispintu is sardus in sa montagna, dhus iant impresonaus in sa riserva spartzendu s’isula in duas partis (cussa de is “maquis” resistentis e cussa de is “collaboratzionistas”), su sardismu at acumpangiau s’evolutzione de sa terra nosta fintzas a oi, cun sinnus e manifestatziones diversas, però sempri orientadas a unu matessi fini: recuberai sa “natzioni pérdia”, gadangiai sa “frontera-paradisu”, su mari.

Su sardismu s’est isvilupau in mesu de tanti avenimentus istoricus, meda bortas in su dramma, in sa violentzia e in su sànguini. Arregordaus is gherras de liberatzioni contra is romanus, is giudicaus, sa bogada de is piemontesus a sa fini de su 1700, sa reatzione a sa “fusioni” de su 1848, is trumbullus de “su connotu”, sa fundatzioni de su movimentu e de su partidu sardu in is annus avatantis a sa prima gherra mundiale, s’autonomia otènnida ammarolla cun su istatutu ispeciali de su 26 de friaxu de su 1948. Su sardismu no est a sa fini de su camminu, poita oi si fuedhat de “autonomia noa”.

Est difícili de cumprendi su sardismu po chini no est sardu o no connoscit profundamenti sa istoria e sa mentalidade de sa Sardigna. Funt tanti cosas impari: ratzionalidade, istintu, esperientzia istòrica, movimentu de afetus nascius de su “èsseri sardu”, pentzau comenti unu sigillu e unu fatu ispeciali e diferenti. Su sardismu est, apitzus de totu, su gustu de èssiri “nosu matessi”, comenti su “Sinn Fein” de is irlandesus. Totus is sardus dhu intendint custu ispíritu antigu e sempri nou: s’ómini de su pópulu po istintu naturali, comenti e una cosa chi dhi benit de atesu e de sa memória de is tempus; su intelletuale cun sa consideru teórica chi no est ancora acabada; su políticu po mesu de una pràtica de guvernu chi no est arribbada fintzas a oi a su puntu necessàriu storicamente de s’autodeterminatzioni soberana. Totus duncas dha ant tocau e dhu tocant, totus dh’ant tentu e dhu tenint aintru, su sardismu. S’idea passat in sa sociedadi civili e in associatzionis e partidos políticus chi funt in Sardigna, fintzas in is partidos “natzionalis”, mancai custus bengant cunsideraus e siant efetivamenti is “agentzias” italianas de su neocapitalismu e de s’imperialismu europeu, motivu de su isvilupu inferiori de su Mesudí e de is ísulas, casi colonias po efetu de su processu de s’unidadi “natzionali” italiana fundada apitzus de sa inegualidadi, in sa lógica de su sistema de classi.

Su sardismu oi, custu cimentu ideologicu e psicologicu de s’ísula, est atacau de una “force de frappe” mostruosa: de s’industrializatzioni neocapitalista e monopolista. Sa cultura sarda est de fronti a su perígulu prus mannu de aciocu e de integratzioni, de azuvamentu de s’identidade, che si registrat in sa istoria de is concuistas colonialis de sa Sardigna. Si is responsàbbiles chi tenit su poderi no arreparant de una manera urgenti custu istremorosu processu de isvilupu in totu “esternu” a s’ísula, nosu sardus seus a sa fini, cali si siat sa mexina (“intesa” e “cumpromissu istoricu” cumpréndius) is succursalistas intendant preparai po si fai fàiri una morti bella.

S’úrtimu bénniu de is colonizadores est otennendi cussu colonialismus de totu is èpocas: sa distrutzioni de is valoris naturalis de sa Sardigna e de is sardus, sa sciasciu de su pópulu, sa ridutzione de una natzioni a una simpri espressione geograficas in su mercau comunu de una cultura apranada, globali e de ammassu, una ispétzia de produtu in iscatula, regulau de unu ciorbedhu eletrónicu cumandau de su poderi esclisivu e violentu de foras. Fortzis s’úrtimu bénniu de is colonialistas, agiudau de is succursalistas nostranus de dereta e de manca, a arrennesci a fai cussu chi no ant isciu fai is àterus, cussu chi no at fatu nemmancu su istadu italianu (chi est totu nai!) e dh’at a fai mancai cun sa trassa política de “s’Europa unia”.

In custa cunditzioni, su destinu de sa natzioni sarda est craru meda. Sa Sardigna est cundennada a èssiri un iceberg, iscallau de is vaporis de sa pollutzioni de s’industrialsmu inummanu e afundau in su mari chi no est su suu. Cussus chi ant a portai ancora ogus po castiai, ant a biri una bara sparafundendi in su Mediterraneu: su baulu de sa Sardigna de su cali cantada su poeta Bustianu Satta, in d’unu demasia de disisperu e de arrabiu po sa terra sua.